Recent, în mediul online a apărut un videoclip în care interpreții ruși Nikolai Baskov, Filip Kirkorov și Stas Mihailov cântă melodia „Inima mea e Moldova”. În imagini, Baskov și Kirkorov poartă costume naționale moldovenești, iar la final, un mesaj îndeamnă cetățenii să voteze „nu” la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Videoclipul se încheie cu imagini din parcul „OrheiLand” și fraza „Avem nevoie de o Moldovă independentă”.
Anda Vahnovan, fiica lui Simion Ghimpu, autorul versurilor piesei, a reacționat prompt, acuzând utilizarea neautorizată a melodiei și a anunțat că mama sa, Veta Ghimpu-Munteanu, va acționa în instanță împotriva celor responsabili. „Clipul realizat la comanda politică a blocului Șorist ‘Pobeda’ încalcă flagrant drepturile de autor,” a declarat Vahnovan, criticând apariția celor trei artiști în costume tradiționale.
Pe lângă reacția Andei Vahnovan, și Nadia Darie, creator digital, a acuzat autorii videoclipului de furt de imagini, precizând că secvențe dintr-un eveniment organizat de AO Klumea au fost folosite fără acord. „Au furat imagini de la un eveniment în IE organizat de noi la Valea Morilor,” a afirmat Darie, adăugând că videoclipul a fost raportat pe mai multe platforme.
Videoclipul, distribuit pe rețeaua rusă VK, promovează valori „tradiționale moldovenești”, conform descrierii, iar apariția acestuia vine după ce trio-ul a cântat împreună imnul Găgăuziei, în sprijinul candidatei Evghenia Guțul, înaintea alegerilor din mai 2023.